Avand in vedere titlul pompos, mai mult ca sigur o sa ai impresia ca te asteapta cine stie ce lume uimitoare, un pub deosebit, in care vei descoperi un design care te va da pe spate.
Ei bine..nu este asa deloc. Ca si aranjare arata ca o bodega ieftina si dubioasa – in mod sigur nu se potriveste cu zona in care este amplasat, respectiv Dorobanti – str Tudor Vianu.
La primul contact te gandesti pe unde sa iesi mai repede. O terasa inchisa cu termopane in curte, iar in pub-ul propriu zis, mese de lemn, gresie ieftina pe jos si un bar care iti da impresia ca ai ajuns in caminul cultural din Cuca Macaii.
Daca reusesti sa treci peste toate aceste minusuri (MAAARI) plus liceenii (vecinii din Caragiale) zgomotosi si iti iei inima in dinti sa deschizi meniul, vei avea o surpriza de proportii. La ce ma refer? Pai in primul rand mancarea este super mega ieftina: (si aici ma repet, daca ai curajul sa comanzi!)
-ceafa de porc – 4 lei 100g
-piept de pui dezosat – 3,5 lei 100 g
-cartofi prajiti – 3 lei
-ciorba de vacuta – 6,5 lei
-frigarui de pui – 10 lei
-pastrama berbecut – 4 lei 100g
Si surpriza se continua in momentul in care iti este adusa mancarea! Portii imense, mancare proaspata, si un gust divin.
Patronul este extrem de simpatic, si un bucatar desavarsit.
Daca ai pofta de ceva ce nu este in meniu, iti face pe loc.
Si daca esti client fidel, te vei bucura de mancaruri ce nu se regasesc in meniu, facute pe loc, doar imaginatie si pofta de mancare sa ai.
Pacat doar de cum arata localul, pentru ca in rest, Blue Jack The Lamper da clasa restaurantelor cu pretentii, la capitolul mancare!

Nu mai tin minte cand s-a deschis aceasta cafenea, parca prin 2006, dar stiu ca de prima data cand am zarit-o, in aceeasi cladire cu Hanul lui Manuc, mi-a atras atentia determinandu-ma sa ii trec pragul.

Ceea ce am descoperit inauntru a fost o supriza extrem de placuta, atmosfera boema pe care am intalnit-o fiind total diferita de ceea ce lasasem afara – zgomot, masini, praf, contrar faptului ca se afla situata intr-o zona extrem de aglomerata – Piata Unirii.

Decorata cu obiecte din perioada interbelica, cu o muzica jazz pe fundal, nu ai cum sa nu te simti cuprins de o stare a vremurilor de “alta data”. Ca sa nu o mai lungesc, designul este de nota 10+ si odata cu acesta si atmosfera – merita sa mergeti macar pentru a iesi din tiparul modernismului cubic al cafenelelor din ziua de azi. 

Desi are pretentii de cafenea (destul de bine intemeiate, deoarece cafeaua este extraordinara, chiar daca este servita la pahar cu picior) , Festival ‘39 pune la dispozitia clientului si un meniu destul de variat cu mancaruri din bucataria internationala; preturile sunt cam piperate (salatele pleaca de la 20 lei in sus si nu sunt extraodinare), iar portile mici. Nu va recomand sa veniti nemancati, si nici sa aveti asteptari extraodinare de la mancare..recomand aceasta cafenea tocmai pentru ca este o cafenea, partea cu mancarea suna bine, este prezentata bine in meniu (meniul este o intreaga poveste despre cafenea, cu explicatii la fiecare fel de mancare) dar atat.

Ceea ce recomand sunt deserturile – prajituri, inghetate, spuma de ciocolata cu blat (si pe mine m-a uimit), la fel de scumpe (10-20 de lei) dar merita incercate, si bineinteles, cafeaua si bauturile alcoolice (cocktailuri delicioase, vinuri scumpe si fine, legenda bitterului la ea acasa).

Ceea ce are un mare punct in minus este servirea….ultima data am stat sa mi se dea meniul 10 minute si alte 20 de minute le-am petrecut asteptand un espresso si o prajitura. Foarte lenti baietii, in conditiile in care in tot localul (si jos si sus) erau fix 5 mese. De fiecare data ma izbesc de servire si de faptul ca nu esti bagat in seama cand mai doresti sa comanzi ceva, sau faptul ca astepti nota de plata o eternitate. Eu cel putin m-am invatat, comand si cer nota de plata, sa nu mai pierd minute pretioase.

Oricum, ideea originala a cafenelei ma face sa revin de fiecare data cu placere, trecand peste partea cu mancarea nu foarte buna la preturi exagerate, si servirea care lasa de dorit.

Chiar daca nu se incadreaza in tiparul restaurantului obisnuit, nici macar in tiparul clasic al fast-foodului, La Tortilla de pe Splaiul Independentei este genul de bar-food pe care mi l-am dorit si eu in Bucuresti, mai ales dupa tonele de filme americane in care personajele se duceau in miezul noptii sa manance in acele “baruri” prietenoase si deschise non-stop.

Este genial ca dupa o noapte intr-unul dintre cluburile din Centrul Vechi sa te duci sa mananci o tortilla proaspata, servita intotdeauna cu zambetul pe buze. Cred ca asta m-a si socat intr-un mod extrem de placut prima data cand i-am trecut pragul, amabilitatea personalului si calmul din bar..

Evident ca preparatul de baza este tortilla – de pui, porc, vita, pui marinat, ficat de pui, chiar si pastrama de porc, omniprezentele aripioare de pui, salata verde si “con questo” – o combinatie delicioasa de masline verzi, ardei la gratar rosii cherry, branza feta si oregano.

 Preturile nu sunt mari, un meniu ce include cartofi prajiti si un suc+tortilla variaza intre 20 si 22 de lei, sosurile din partea casei (si ce sosuri – barbeque, maioneza si usturoi, pesto, chilli, o mie de insule).

Amplasarea este geniala, cum iesi din Centrul Vechi imediat pe Splaiul Independentei, servirea ma incanta de fiecare data, non-stop, ce mai, locatia ideala de umplut burtica dupa o noapte incendiara.